Numele acesta a răsunat în prima jumătate a secolului al XX-lea prin toată Basarabia. În perioada interbelică s-a bucurat de autoritate artistică supremă și indiscutabilă în ochii publicului și în paginile cronicilor de critică artistică din toată România. A câștigat atenție binevoitoare și respect binemeritat în sudul Rusiei, măiestria dirijorului fiind pusă alături de cea a lui Alecsandr Arhanghelski și Dmitri Slaveanski, după ale căror modele, în rând cu cel al lui Gavriil Musicescu, și-a orientat reghentul Corul Arhieresc din Chișinău (ulterior numit Corul Catedralei și Mitropoiei Chișinăului și Hotinului), condus de el. Până și mănăstirea ortodoxă de maici din Estonia a păstrat în colecția sa de cântări de revelație religioasă un fragment din compozițiile părintelui Mihail Berezovschi.
La noi în țară de un destin mai fericit însă s-au bucurat picturile amatoricești ale preotului, păstrate în colecția Muzeului Național de Arte, decât manuscrisele, în special cele ale primelor creații miniaturale ale dirijorului. Acestea, fiind istoricește primele compoziții corale de cult și laice în gen de „cantate” mici jubiliare, scrise cu prilejul unor date istorice importante, primele ce au fost compuse pentru basarabeni și în Basarabia, au fost devorate de timp, dar mai cu seamă au căzut victimă a atitudinii lipsită de bun-simț a unuia dintre ginerii compozitorului. Muzica lui Mihail Berezovschi a ajuns până la noi în spicuiri din presa periodică a timpului, mai puțin sub formă de note muzicale. Din acele monumente muzicale ale timpului în repertoriul coralelor și ale stranei s-au păstrat doar fragmente, deseori anonime și fără titluri.
Din fericire, cele mai importante, cele mai monumentale creații ale părintelui Mihail Berezovschi au fost editate și salvate pentru posteritate în colecțiile de cărți rare ale Biblioticii Naționale din Republica Moldova. Imnele Sfintei Liturghi (1922) și Imnele Vecerniei și Utreniei (1927) ne permit să urmărim cu partiturile în mâini vârful evoluției creative a preotului-dirijor și profesor de cântare bisericească. A unei persoane bisericești de o energie și talent aparte în formarea unui anturaj sonor de evlavie și artistism egal de pătrunzătoare. Pornind de la armonizarea și prelucrarea pentru toate componențele de coruri ai cântărilor sacre ale popoarelor ortodoxe europene (bulgar, sârb, rusesc, ucrainean) cu traducere în română, și cu mici inserțiuni autoricești în primul ciclu, încheie cu compunerea celui de-al doilea ciclu – de o grandoare artistică și concludență religioasă ce nu are nevoie de aplauze. Acesta din urmă denotă o creștere evident a siguranței componistice, o tehnică virtuoasă de dirijor, o aplicare a modalităților de exprimare perfect dozată, o încărcătură emotivă echilibrată și o dezinvoltură expresivă ce rămâne model pentru generațiile de compozitori care îl vor succeda după un semicentenar de prohibitare. Aceleași calități vom regăsi în Liturghia și în Privegherea lui Vladimir Ciolac și în Privegherea fratelui său mai mare Nicolae Ciolac, și ei fii de preot, ca și Mihail Berezovschi, dar încă și izmaileni, ca și Gavriil Musicescu, două stele de călăuză pentru mai multe generații de artiști.
Teodor Zgureanu a împărtășit subsemnatei din impresia asupra publicului german, produsă de lirismul luminos, emanat de Lumină lină din Imnele Vecerniei și Utreniei de Mihail Berezovschi, în interpretarea capelei Renaissance. Formația corală studențească, organizată și condusă de renumitul nostru capelmaistru și compozitor, a venit să susțină un concert coral în incinta unei biserici vechi, cu frumoase vitralii medieval. Ascultătorii politicoși ascultau calm un număr după altul, recompensând efortul artistic cu aplauze tradiționale. La sunetele capodoperei lui Berezovschi, însă, au înseput să se lase de pe scaune în genunchi și să se crucească, rugându-se din suflet, ca la o slujbă propriu-zisă. Poate că aserțiunea lui Gala Galaction, conform opiniei căruia corul lui Berezovschi era superior până și Capelei Sixtine, este prea exagerat, dar lirismul duios al vocilor feminine rivalizează cu succes cu „sunetele celeste” ale corului vocilor selecte de băieți.
Experiență de lucru a lui Mihail Berezovschi cu cadre din cele mai diferite, de la copii semianalfabeți de la sate fără idee de cântare plurivocală sau disciplină la repetiție (mulți dintre care, obținând rezultate impresionante, părăseau corul la vârsta mutației vocii) și până la psalți maturi reputați al Corului arhieresc, poate fi comparată cu cea a lui Gavriil Musicescu, obținută în Corul mitropolitan din Iași. La fel și forța de spargere a zidurilor unor tradiții milenare, cum ar fi introducerea vocilor feminine în corul bisericesc, realizată de Gavriil Musicescu la Iași, după modelele rusești, doar în 1895, iar de Mihail Berezovschi, la Chișinău, și mai târziu, în 1919. E de menționat, că ulterior, în perioada de restriște, corurile bisericești din Moldova socialistă se mențineau în viață în special din entusiasmul și forța de character al femeilor anume.
Lărgirea repertoriului corurilor de profesori și profesoare ale școlilor parohiale este efectuată din contul fondului uriaș al operelor contemporane de faimă mondială. Și de nivelul predării cântării bisericești și, pe de asupra, a muzicii vocale, cum se numea atunci cântarea corală, și de aprovizionare cu partituri s-a îngrijit iarăși doar părintele Berezovschi. Părintele profit din plin de acele câteva săptămâni de stagiere la profesorul Conservatorului și compozitorul Alecsandr Leadov la Sankt-Petersburg, acel Conservator, al cărui absolvent cu brio a fost și Gavriil Musicescu. Nu obosește să se perfecționeze nicicând. Primele lecții de muzică le primește de la mamă-sa, numele căreia nu a ajuns la noi, la fel ca și numele consoartei lui Mihail Berezovschi însuși. După Seminarul (sau, mai curând, Școala parohială) din Bairamcea (în ucraineană Mîkolaiivka-Novorossiiska, raionul Sărata, regiunea Odesa, Ucraina) și Seminarul teologic din Chișinău, părintele Berezovshi face studiile mai profunde și la Școala a II-a de muzică a lui Vasile Gutor, al cărul coleg (la clasa de cântare bisericească) devine imediat după examenele de absolvire. După care obține un concediu lung pentru stagiere în capital Imperiului Rus, urmând pe măsura forțelor, dar și a mijloacelor financiare neînsemnate, pe urmele lui Gavriil Musicescu.
Coriștii din stagiarii profesorilor și profesoarelor școlilor parohiale erau antrenați de dirijor și în activitate concertistică încordată. Fiecare curs public de cicluri de lecturi religioase ținute anual între 1907 – 1914, se însoțea de cîntarea cursanților; fiecare lecție era însoțită de un nou „set” de 4-5 numere muzicale ce nu se mai repetau. Antrenarea corurilor de seminariști și de elevi ai liceelor și gimnaziilor, pe lângă Corul arhieresc, în animarea deosebit de intensă a vieții concertistice din Iași și Chișinău, fiind o tradiție sporadică în secolul al XIX-lea, sub baghetele lui Gavriil Musicescu și Mihail Berezovschi se transformă în lege supremă.
Publicul chișinăuean cunoaște stilul operei italiene prin intermediul concertelor corale ilustre ale lui Dimitri Bortneanschi, adorate de Gavriil Musicescu și de părintele Berezovschi. Stilurile contemporane ale operelor ruse, franceze, germane sunt prezentate direct din partiturile celor mai distinși autori. Familia regală rusă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea are repulsie pentru stilul Italian și italo-rusesc, fapt ce îi deschide lui Gavriil Musicescu la Iași și lui Mihail Berezovschi la Chișinău noi orizonturi stilistice, alături de cel bizantin, putnean și italo-rusesc. Gavriil Musicescu pedalează mai mult stilul german, promovat cu intensitate în biserica din Rusia timpului său. Părintele Berezovschi introduce un perfect echilibru, prezentând în egală măsură compoziții corale, eminamente religioase, dar și de operă, din creația compozitorilor clasici și contemporani din Rusia, Germania, Franța. Italia nu este prezentată, posibil, se reflect în alcătuirea repertoriului corului lui Berezovschi recomandările și gusturile lui Vasile Gutor și Alecsandr Leadov. Coriștii chișinăuieni vor uimi și fascina prin ținută profesională elevată publicul Teatrelor Lirice din Cluj și București în anii 1920-1930, perioada exodului artiștilor de operă din Basarabia.
Introducerea limbii române în slujbă este de asemenea efectuată treptat de preotul Mihail Berezovschi încă din anii 1910, când primele sale încercări de compoziție le întreprinde în baza textelor canonice în slavă-bisericească și ulterior în română, cu ajustarea muzicii la prosodia și topica altei limbi. Mitropolitul Serafim care nu era, de altfel, un mare amic al românilor, nu vedea problemă în a permite asemenea acțiuni reghentului Berezovschi, la rugămintea enoriașilor care au audiat Corul metropolitan din Iași în cele două turnee, cântând fragmente din slujbe românește. Frăția culturală monastică este una dintre tradițiile fundamentale practicate în ortodoxie dintotdeauna. Trecerea dintr-o limbă în alta de asemenea se practică permanent.
Fiind o fire pitorească și pasională, preotul Mihail Berezovschi nu ținea la bunuri materiale, după cum ne comunică și documentele, descoperite de Hristina Barbanoi (Gajim), ci doar la produsul artistic de calitate superioară posibilă. Fapt ce a fost reflectat de nenumărate ori în presa periodică și în amintirile contemporanilor (a se vedea, spre exemplu: Elena Nagacevschi. Dirijorul de cor și compozitorul Mihail Berezovschi. Chișinău, Epigraf, 2002), între care și maica stareță a mănăstirii Răciula, măicuța Eustatia cu care a avut onoarea de a face cunoștință la vârsta de 92 ani ai acesteia tănăra cercetătoare menționată care și-a susținut teza de doctor în 2017, turnând lumină nouă asupra biografiei și creației eminentului dirijor, pedagog și compozitor. Rezultatul eforturilor sale artistice părintele Berezovschi îl împărtășiea cu dărnicie și abnegație atât coriștilor și enoriașilor, cât și juriului și vizitatorilor expozițiilor de pictură. Credincioșii veneau la catedrală nu doar „la slujbă”, ci „la concert”. Critica obiectivă îl punea să cizeleze până la gradul superior de măiestrie interpretarea coriștilor. Corul lui a devenit mândrie națională basarabeană în urma unei munci neobosite și căutării cadrelor dintre cele mai înzestrate până și între coriștii lui Mihail Bârcă, adjunctul său și ulterior colegul tânăr care îi educa în corul organizat de el.
Ce îl scotea din fire pe părinte, făcându-l să uite de rezerva dictată de rangul lui și să dea frâu liber limbii, era încălcarea disciplinei la repetiție, atitudinea lipsită de abnegație artistică totală pe parcursul interpretării din partea coriștilor (în perioada când în România cazurile de apariție în strană a cântăreților în stare de ebrietate strigau la cer și se menționau și în presă), și… selectarea de comisie pentru următoarea expoziție a „… doar șase tablouri de ale mele!” (Subsemnata profită de ocazia de a le mulțumi dlui Tudor Stăvilă, directorul Institutului de Istoria și Teoria Artelor, și dnei Natalia Șalaghinov, șefă a Secției de grafico moldovenească a Muzeului Național de Arte Plastice al Republicii Moldova, pentru ajutorul lor de neprețuit în descoperirea acestei laturi a harului artistic al lui Mihail Berezovschi. Pentru comparație, Vladimir Ciolac, unul din marii propagatori ai compoziției preotului, a avut de ales între muzică și pictură în calea sa de realizare artistcă profesionistă. Muzica a avut de câștigat pe toate fronturile, abordate cândva și de părintele Berezovschi: dirijoral, pedagogic, compozițional – în toate genurile cu excepția operei, inclusive în acelea care nu le-a abordat preotul-cântăreț Berezovschi, le abordează în mod consecvent dirijorul-pianist Vladimir Ciolac).
Un număr enorm de elevi (cântăreți de operă, de cameră și de estradă, dirijori de cor, etnomuzicologi și compozitori) a ieșit din rândurile coriștilor educați de pedagogul Mihail Berezovschi cu asprime în vorbe și cu blândețe în inimă, după propriul model. În calitate de „colegi de breaslă” ai căror succese urmărea cu rugurozitate, dar și cu zâmbet de mândrie ascuns, îi numim aici doar pe dirijorii de coruri, pedagogii și compozitorii: Mihail Bârcă (profesorul lui Gleb Ciaicovschi-Mereșanu; acesta, la rândul lui, fiind primul îndrumător științific al subsemnatei, căreia i-a împărtășit cu generozitate amintiri și material cules, notografic și faptologic), Vasile Popovici (ai cărui prelucrări de folclor basarabean au fost înalt apreciate până și la Paris) și Alexandru Cristea (autorul muzicii imnului emblematic Limba noastră). Un număr impunător de nume de discipoli, furnizate generos subsemnatei de G. S. Ciaicovschi-Mereșanu, conține monografia enunțată, ce poate fi găsită la Filiala Arte a Bibliotecii Tudor Arghezi,Chișinău, str. Grădinilor, 21 (în preajma Consulatului României), grație conlucrării cu colaboratorii căreia, cu concursul amabil al Doctorului în Studiul Artelor, cercetător științific coordonator? al sectorului Televiziune și Cinema a Centrului Arte audiovizuale a Institutului Patrimoniul Cultural dna Violeta Tipa, a devenit posibilă punerea în format electronic al acestor informații.
Din cei patru copii ai lui Mihail Berezovschi (conform documentelor, puse în circuitul științific de Hristina Barbanoi) fiul mai mare, Andrei, a devenit jurist de mare importanță în Basarabia, o fiică, Maria Iudina, a devenit, la fel ca și tatăl-său, pictoriță de vază, iar fiul Dumitru (defunct de timpuriu) și fiica Elena (cu numele scenic Elena Basarab și destin de primadonă longevivă, decedată în 1981) s-au impus, respectiv, pe scenele lirice ale Chișinăului și Bucureștiului interbelic cu debuturi în roluri dintre cele mai complexe: Mefisto și Santuzza. Maria Cibotari și Zinaida Palii datorau imboldul spre ieșire în scenele operistice ale lumii aceluiași părinte Mihail Berezovschi.
El însuși, fiul preotului Andrei Berezovschi, a fost îndemnat de renumitul dirijor Evgheni Napravnik să îmbrățișeze cariera de cântăreț de operă, fiind un bas de un timbru catifelat, de o expresivitate artistică rară și forță impunătoare. „Gălăgios ca o furtună și… bun ca pâinea”, după cum îl caracteriza unul dintre elevii lui, Vasile Țepordei. Dar și în calitate de preot a reușit să facă, fără a râvni la vre-o postură de anvergură, o carieră meritorie în ierarhia clericală, obținând titlul de iconom-stavrofor, diploma Bene merenti și o medalie de aur la Ateneul Român.
Arhipastărul său, Mitropolitul Serafim, la fel și succesorii lui, aveau de a-i aplica mustrări orale părintelui Berezovschi pentru ținuta prea degajată, prea lumească, ce îi dăuna evident și propulsării șe scara ierarhică. Totodată persoanele imperiale, cum ar fi familia țarulul Nikolai al II-lea, precum și regele Ferdinand I și regina Maria, soția sa augustă, din mâinile clerului și persoanelor laice de răspundere primeau sincere recomandări de laudă la adresa părintelui Mihail Berezovschi, în cazurile când era nevoie de organizarea unor festivități de o grandoare deosebită cu antrenarea ad hoc a unor mase impunătoare de coriști. Fie la ceremonia deschiderii monumentului la Chișinău în aniversarea a 300 de ani de domnie a dinastiei Romanov (pentru care a compus și unica dintre cantatele ce au ajuns la noi, К 100-летию присоединения Бессарабии к России), fie la București, cu ocazia încoronării noii familii regale, corurile conduse de preotul Mihail Berezovschi lăsau impresii de neuitat. Politica era ultima ce-l preocupa pe preotul Mihail Berezovschi, pe prim plan fiind prosperarea artelor. Fapt ce l-a determinat să accepte, între numeroasele sale obligații și preocupări, și postul de vice-președinte al societății culturale ASTRA „pentru culegerea și armonizarea și răspândirea de cântece poporane sătești”, urmând de facto, nu prin vorbe, a susține și această cauză a lui Gavriil Musicescu. Vârful carierei sale dirijorale a rămas Missa solemnis de Ludwig van Beethoven din concertului jubiliar 1927, remarcat elogios în presa română.
Mihail Berezovschi este primul melurg care este și compozitor laic. Compune muzică corală pentru biserica ortodoxă basarabeană și își semnează creațiile, acestea fiind interpretate completamente în toată Basarabia, înalt apreciate la timpul lor în presă și în țară, și peste hotare, iar după un semicentenar de anonimat, de muzicologie profesionistă autohtonă. Actualmente munca lui, ca și a multor altor antecedenți smeriți, dăinuie în repertoriul capelelor corale ale bisericilor din Republica Moldova și România, din mănăstirile ortodoxe din Rusia, Ucraina, Estonia… Anonimatul nu-i scade din valoare artistică și din „expresivitate molcomă, dar încântătoare”, conform aprecierii unui muzicolog roman în presa periodică a timpului. Aceasta e calitatea eternă ce îi rămâne intrinsecă creației unui mare entuziast, cum a fost preotul Mihail Berezovschi întotdeauna, „născut și crescut în cântece” de o mamă și de un tată cu mare gust pentru muzica populară și cea de pian. Deviza personală a acestui nobil cavaler al artelor era în decursul vieiții neschimbat aceiași, în pofida ispitelor gloriei și realizărilor artistice pe scene operistice mondiale: „Cânta-voi Domnului meu până când voi fi…”
Trecerea preotului Mihail Berezovschi în lumea celor drepți în 1940, după doi ani de la pensionare din Corul Catedralei și Mitropoliei Chișinăului și Hotinului, s-a marcat cu o tentă generală ambiguă. Doar trei preoți au îndrăznit de l-au condus la Cimitirul central din Chișinău pe acel care a adus atâta faimă Basarabiei. S-au plâns că nu-l pot prohodi în cântarea propriei lui compoziții. În schimb locuitorii s-au adunat în masă pentru a-l conduce pe părintele Berezovschi la locul ultimei odihne. O cruce modestă de lemn și un gărducean de metal vor semna pentru deceniile ulterioare mormântul gloriei de altădată.
Elena Nagacevschi, Doctor în studiul artelor
Institutul Patrimoniul Cultural
Academia de Științe a Republicii Moldova
CHIŞINĂUL MUZICAL 