Alfabet muzical


Bel-canto (cuv. it. „cântare frumoasă”), denumire dată, în sec. 19, artei vocale italiene eminamente operistice. Dezvoltată odată cu opera*, această artă cerea, prin analogie cu practica instrumentală, extrema egalitate și mobilitate a vocii (1) și o fină cultură a sunetului. Esența b. constă în virtuozitatea și abundența ornamentării liniei melodice ca și în libertatea de a improviza, ce era acordată cântărețului. Atinge maximum de dezvoltare în sec. 17-18 și joacă un mare rol în istoria muzicii. În sec. 19 noile cerințe ale operei romantice (intensitatea expresiei, forță dramatică, volumul vocal etc.) duc la dispariția b. clasic. Astăzi, prin b. se înțelege școala vocală it. în general. V. canto; operă, voce. Belcantonul este stilul tradițional italian de interpretare în muzică vocală, caracterizat prin frumusețea sunetului emis și prin virtuozitate

Cantată (cantate), compoziție muzicală cu caracter solemn sau liric, pentru soliști și orchestră, cu sau fără cor, mic poem ale cărui versuri sînt puse pe muzică. Termenul cantată mai este folosit și pentru acele compoziții muzicale, solemne, pe mai multe voci, cu acompaniament muzical. Istoria cantatei basarabene începe cu lucrările semnate de M. Berezovschi, dintre care 100 de ani de la alipirea Basarabiei la Rusia (1912) , cele mai importante creații din perioada postbelică sunt cantatele Ștefan cel Mare (1945) și Basarabenii (1947) de Șt. Neaga, Sub steagul biruințelor (1952) de V. Zagorschi, Zorile noastre de S. Lobel, Cântecul Nistrean (1957) de Z. Tkaci, Celor vii – de la numele celor morți (1961) de E. Lazarev, poemul-cantată Bună dimineața! (1963) de V. Poleacov; Există așa un partid! (1975) de V. Rotaru și cantata scenică Cântece de șezătoare (1984) de E. Mamot,

Lied (din germană Lied = cântec; pronunție. Se numește o compoziție muzicală vocală, cu acompaniament instrumental, de regulă pian, scrisă pe un text liric, de obicei o poezie scurtă. De regulă, liedul are o construcție strofică ce se bazează pe repetiție, variație sau contrast. Liedul s-a cristalizat la începutul sec. al XIX-lea, fiind un gen ce caracterizează gândirea și sensibilitatea romantică. El a apărut în Austria, pornind de la cântecul popular, și a trecut printr-un proces de lărgire a conținutului și de generalizare a sensurilor. Precursori ai liedului sunt romanțele și cântecele populare vechi. Unii din cei mai de vază reprezentanți ai liedului sunt Franz Schubert (peste 600 de lieduri pentru voce și pian) , Jozeph Haydn, L. W. Beethoven, Franz Listz, Clauded Debussy, Johannes Brahms, Serghei Prokofiev ș.a. Între compozitorii români de lieduri se numără  Eusebie MandicevschiGheorghe DumitrescuNicolae BrânzeuSigismund ToduțăNicolae ComanGheorghe DimaGeorge EnescuConstantin BrăiloiuCarmen Petra Basacopol ș.a.

Madrigal –  madrigale, s. n. 1. Poezie lirică scurtă cu conținut idilic sau galant. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI, 3. compoziție corală polifonică a cappella

Muzica folk este un curent cultural cu implicaţii sociale şi politice. Provine din muzica tradiţională, folclorică. În lume se consideră primul interpret folkist Joe Hill de origine americană, membru al sindicatului revoluţionar, Woody Guthrie, Pete Seegher, Cisco Houtson; Bob Dylan, Joan Baey, Leonard Cohen ş.a. Formula clasică de interpretare este chitara – vocal, interpretul fiind autor al muzicii şi versurilor (cantautor). Repertoriul muzicii date vehiculează o muzică accesibilă, melodică, versuri cu valoare poetică, o tematică angajată, idei militante, revendicative, asociate orientărilor politice americane de stânga, filozofiei hippie (protest împotriva războiului nuclear, a violenţei, pledoarie pentru drepturile omului, justiţie socială ş.a.).

Inițial termenul de muzică folk (en.: folk = oameni/popor) denumea muzica cântată de oamenii simpli din popor. În secolul 20 și 21 termenul a luat căpătat sens, putând fi folosit ca sinonim la muzica tradițională.

Muzica folk a cunoscut fenomene-apogeu de manifestare în masă în anii’ 60 ai secolului trecut prin evoluarea festivalurilor de la Newport (1959), Woodstock (1969, 1974, 1979), Phladelfia, Mariposa şi au înregistrat participări de sute de mii de oameni, cu un impact radical mai cu seamă asupra tineretului. În România, genul a produs valori artistice remarcabile, longevive, coagulate în jurul Cenaclullui “Flacăra”, condus de poetul Adrian Păunescu. Între compozitorii români de muzică folk se numără unde se vor afirma nume mari precum Mircea VintilăVasile ȘeicaruFlorian PittișValeriu SterianNicu AlifantisAlexandru ZărnescuVictor Socaciu, Grupul folk ECOUL ( Magda Puskas si Sorina Feier Bloj), Grupul folk PARTAJ (Magda Puskas si Tatiana Stepa),etc. Din compozitorii și interpreții români din Republica Moldova se numără Iurie Sadovnic, Pavel și Cleopatra Stratan, formațiile de muzică pop O-zone, Zdob și Zdub, Carla’s Dreams ș.a.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s