Nelly Ciobanu, cântăreață de muzică ușoară


Dacă cineva mi-ar lua cântecul, sufletul mi-ar rămâne pustiu.  Nelly Ciobanu

Simplă și modestă, graţioasă și tumultoasă, tristă și veselă, gânditoare și tăcută! Din pieptul ei se înalţă spre ceruri o voce tulburătoare. Se smulge fulgerător și puternic. Vocea ei aidoma unui fluviu de munte: ba se pierde-n nenumărate cascade, ba cotește domol după stânci, ba șerpuiește vertiginos la vale”. (Ilie Teleșcu)

Născută la 28 octombrie 1974, în satul Cania, raionul Cantemir. Studii – Colegiul muzical de la Tiraspol, specialitatea – ţambal. Debutează cu formaţia „Master Dynamit”, împreună cu fratele ei Dinu Ciobanu. Pe scena profesionistă – din anul 1994. Şi-a făcut debutul ei profesional  la concursul „Steaua de dimineaţă” („Morning Star”), în 1994, care s-a încheiat cu o victorie spectaculoasă pentru interpreta de 19 ani – i-a fost acordat Premiul întâi şi admiraţia, nu numai a publicului spectator, dar şi a profesioniştilor. Din 2007 este moderatoarea emisiunii de divertisment „Vedete la bis” la Televiziunea Publică Moldova 1.

Distincții: Maestru în artă (2001); Artistă a Poporului (2011).

De-a lungul carierei sale, artista a lansat numeroase șlagăre și a obținut premii valoroase la concursuri internaționale de muzică acolo unde a reprezentat de fiecare dată, cu mândrie, Republica Moldova.

Festivaluri. Premii. Turnee:

  • 1994 –   Chișinău, Concursul „Steaua de dimineaţă” (Premiul I).
  • 1996 –  Chișinău, Festivalul-concurs „Maluri de Prut” (Marele Premiu și Premiul „Simpatia publicului”). Performanța ei a confirmat statutul de cea mai bună interpretă pop a Țării din acele timpuri.
  • 1997 – Buzău (România), Concursul de muzică ușoară „Mihaela Runceanu” (Marele Premiu și premiul „Simpatia publicului”).
  • 1997 – Ialta (Ucraina), Concursul Internaţional „Zorile Crimeei” (Diplomă de laureată).
  • 1997 – Mamaia (România), Festival-Concurs Internaţional (Premiul III).
  • 1997 – Moghilev (Belarus), Festivalul Internaţional „Șlagărul de aur” (Premiul III.
  • 1998 – Ialta (Ucraina), Festivalul Internaţional „Ialta-98” (Premiul II).
  • 1999 – Bulgaria, Concursul „Discovery” (Premiul mare pentru interpretarea cântecului compozitorului Liviu Ştirbu).
  • 1999 – Alma-Ata (Kazahstan), Festivalul Internaţional „Vocile Asiei” (Trofeul de argint).
  • 1999 – Varna (Bulgaria), Festivalul Internaţional de muzică ușoară (Marele Premiu).
  • 2000 – Vitebsk (Belarus), Festivalul Internaţional „Slaveanski bazar” (Premiul I).
  • 2002 – Breansk (Rusia), „Jocurile Delfice” (Medalia de bronz).
  • 2002 – Coreea de Nord, Festivalul „Primăvară de aprilie” (Premiul de aur).
  • 2003 – Jurmala (Letonia), Concurs Internaţional „New Wave” (Premiul II).
  • 2003 – Kharkiv (Ucraina), Concursul „K. Shulzhenko” (Grand Prix).
  • 2004 – Brașov (România), Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Cerbul de Aur”.
  • 2009 – Moscova. Nelly Ciobanu a reprezentat Republica Moldova la Eurovision- 2009, unde a reusit sa se claseze pe locul 14 cu melodia „Hora din Moldova”`.

Cântă în 11 limbi: română, rusă, engleză, italiană, şi chiar coreeană. Preferă să colaboreze cu compozitorul Liviu Știrbu, formând o echipă strălucită. Or, poate tocmai graţie acestui fapt, Nelly a adus acasă, mai de fiecare dată, premii și trofee.

***„De la prima audiţie i-am prezis, ba chiar i-am văzut clar un viitor de răsunet pe scenă. Vocea ei are un farmec deosebit, diapazonul – larg, timbrul – plăcut și emoţionant. Pe parcurs am mai remarcat capacitatea enormă de muncă, dorinţa permanentă de a se perfecţiona”.(Liviu Știrbu)

„Nimic fals în vocea ei. Nimic artificial. Nimic declarat. Nimic jucat. Muzica ei cade cum cade ploaia, dumnezeiește. Cântecul ei – torent de mărgăritar. Poezie și cânt. Zbor și cădere. Pisc și abis. Prin vocea ei apele muzicii lui Liviu Știrbu se logodesc cu stelele”.  (Ilie Teleșcu)

***

„Sunt foarte atentă la materialul muzical, chiar şi două-trei note identice pot să stârnească reacţii. În final, avem doar şapte note muzicale pe portativ”. (Nelly Ciobanu)

Consemnare: Tamara COTOMAN

Resurse electronice:

https://eurovision.tv/participant/nelly-ciobanu

Un gând despre „Nelly Ciobanu, cântăreață de muzică ușoară

Lasă un comentariu