Istoria unui cântec – istoria cântecului „Orașul meu”

Nu cred că există locuitor al Chișinăului care să nu fi fredonat măcar odată versul-refren al acestui cântec. „Orașul meu” este cântecul de suflet al tuturor basarabenilor. Versul a devenit iconic, melodia celebră.

Puțini, însă, sunt cei care cunosc povestea din spatele melodiei, poveste relatată de chiar autorul muzicii, renumitul compozitor Eugen Doga, pe care am desprins-o din cartea sa de memorii intitulată absolut sugestiv „Viața mea așa cum a fost să fie”. Cartea a văzut lumina tiparului în anul 2021, la editura „Cartier”, într-un tiraj de 2000 de exemplare, unul dintre ele fiind găzduit și de colecția bibliotecii noastre.

Doga, Eugen. Viața mea așa cum a fost să fie/ Eugen Doga. – Chișinău : Cartier, 2021. – 400 p.: fot. – ISBN: 978-9975-86-537-1 978-9975-86-574-6. – (Seria Cartier popular).

„M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde.” Eugen Doga

Sunt multe, foarte multe momente/evenimente, și toate, dar absolut toate interesante, incitante chiar, trăite de compozitor la maximă intensitate. Din această avalanșă de evenimente am ales doar unul pentru a-l diseca, și anume istoria unui cântec – istoria cântecului „Orașul meu”.

Așadar, să urmărim traiectoria acestui cântec, o traiectorie de-a dreptul fascinantă. Iată cum a fost.

În anul 1971 la Televiziunea moldovenească regizorul Gheorghe Vodă a realizat un film documentar despre Chișinău, intitulat: „Chișinău, Chișinău”. Era un film publicitar, cu elemente de cinematografie poetică, ce trebuia să-i arate lumii frumusețea noilor blocuri ale orașului, oamenii lui, viața lor cotidiană tumultoasă și variată. Filmul a fost vizionat la CC al Partidului, care a menționat că totul e foarte frumos în el, dar lipsește un cântec despre acest oraș.

„Însă când aveam să-l scriu?, continuă gândul Eugen Doga. A doua zi urma să plec la Moscova la înregistrarea muzicii pentru un film artistic. Regizorul și scenaristul mă presau să le dau de urgență cântecul. Mi-au dat mai întâi textul pe care îl citea crainicul după cadru, erau niște banalități. Am început să le zdrângănesc la pian ceva primitiv pe versurile și mai primitive din scenariu, iar ei stăteau la spatele meu și emiteau verdicte tăioase: „Nu, nu merge”. Și atunci, ca să mă apăr cumva, le spun: „Dați-mi niște versuri bune și o să vă scriu cântecul”, știind că e imposibil să apară niște versuri bune în câteva clipe. Dar a doua zi, dis-de-dimineață, mă trezesc cu oaspeți – Gheorghe Vodă și Ion Mija, cu o foaie dactilografiată în mâini: „Iată noul text al cântecului”. Nu aveam ce să ripostez, m-am întors cu fața spre pianul care stătea lângă pat și am început chiar după prima lectură a textului să cânt la pian și să fredonez cuvintele noului cântec așa de parcă îl cântasem toată viața.

Dumnezeu știe cum s-a întâmplat, mi s-au așezat mâinile direct pe re-bemol major, o tonalitate foarte dificilă, și melodia a început să curgă liber, unde voia, tonalitatea a ieșit cu o sumedenie de bemoli, dar asta doar făcea cântecul și mai frumos.”  Eugen Doga

Partea a doua a povestei este și mai interesantă.

Ea începe cu o întrebare adresată celebrului compozitor Eugen Doga de către jurnalista Luminița Dumbrăveanu și care sună în felul următor: „Cum a apărut ideea de a invita o cântăreață necunoscută pentru a interpreta acest cântec, Sofia Rotaru, românca din Bucovina? Răspunsul îl aflați răsfoind paginile unui prețios volum semnat de Luminița Dumbrăveanu cu un titlul cum nu se mai poate de sugestiv „Eugen Doga:„Muzica este prima și ultima mea iubire”, care și-a aflat locul pe unul dintre rafturile de onoare ale bibliotecii noastre.

Dumbrăveanu, Luminița. Eugen Doga:„Muzica este prima și ultima mea iubire” / Luminița Dumbrăveanu. – Chișinău: Prut Internațional, 2012. – 296 p.: foto. – ISBN: 978-9975-54-044-5.

„Gheorghe Vodă mi-a spus că a auzit o bucovineancă, studentă la Conservator, dirijare, în anul 3, care cântă foarte bine romanțe vechi românești. Este vorba de Sofia Rotaru. Am acceptat-o pentru varianta de film, gândindu-ne că vom găsi pe urmă o cântăreață mai potrivită. Aceasta a fost marea ei șansă, tonalitatea i s-a potrivit de minune, de parcă acest cântec ar fi fost scris anume pentru ea. Grație cântecului „Orașul meu”, lansat la Chișinău în limba română și imediat la Moscova în limba rusă, ea a devenit, în scurt timp, o stea de primă mărime în fostul spațiu socialist.”

Cu textul în limba rusă, tradus de Vladimir Lazarev „Мой белый город, ты цветок из камня” cântecul a și fost înregistrat la radioul unional.

După prima vizionare de la Moscova au urmat invitațiile la Televiziunea Centrală, la radio, și presă. Cântecul a devenit imediat unul dintre cele mai îndrăgite pe atunci în Uniunea Sovietică și peste hotarele ei. A fost mai întâi distins cu premiul doi la Concursul Unional al Cântecului Sovietic din anul 1972. Apoi a devenit laureat al Concursului Internațional de cântece „Orfeul de Aur” din Bulgaria în 1973 de unde Sofia Rotaru s-a întors cu Premiul I.

„Orașul meu” este cântecul simbol al generației noastre, este cântecul care ne umple sufletul de mândrie de fiecare dată când îl ascultăm. Iar dacă se întâmplă să fim în centrul Chișinăului, exact atunci când orologiul bate ora fixă, auzim această frumoasă melodie ce răsuna la fiecare oră de pe Turnul cu Ceas al Primăriei municipiului Chişinău. Decenii la rând semnalele postului de radio „Luceafărul” derivate din aceeaşi melodie au mângâiat urechea radioascultătorilor fideli.

O melodie cu o istorie cât viața unui om. Asta putem spune despre cântecul „Orașul meu”, care a devenit imnul Chișinăului. Ca toate imnurile adevărate, acesta nu a fost scris special, ci a devenit imn în timp. Melodia era predestinată să dăinuie. În această ordine de idei, este de înţeles de ce edilii oraşului, atunci când s-a pus problema creării unui imn pentru urbe, şi-au aplecat urechea anume spre acest cântec.

A cui a fost această vrednică idee?

„Ideea, dacă nu mă înșel, i-a venit lui Serafim Urechean, care era pe vremea aceea primarul orașului. Ori­cum ar fi fost, decizia a adoptat-o Consiliul orășenesc Chișinău.” Eugen Doga

 Așadar, rețineți: Imnul municipiului Chişinău a fost adoptat în această calitate la 11 iunie 1998.

Iată cum relatează evenimentul jurnalistul Nicolae Roibu: „La 560 de ani ai oraşului, Primăria Chişinăului a hotărât ca acest cântec „Orașul meu” să stea la baza Imnului capitalei. Deoarece piesa care devenise şlagăr semăna mai mult a baladă, autorii – compozitorul Eugen Doga şi poetul Gheorghe Vodă – au fost rugaţi să intervină în text şi melodie, pentru a le ajusta la cerinţele unui imn. Piesa a fost înregistrată cu Olga Ciolacu şi Lilia Şolomei, Capela Corală Moldova şi Ansamblul coral Lia-Ciocârlia, acompaniate de Orchestra simfonică a Companiei de Stat Teleradio-Moldova, dirijată de maestrul Gheorghe Mustea. La această piesă s-a lucrat o lună de zile. Totodată, a fost înregistrată şi o variantă prescurtată, fără text, cu Orchestra Ministerului Afacerilor Interne, dirijată de Nicolae Usaciov. Această variantă răsună la şedinţele Consiliului Municipal şi la solemnităţile deosebite ale capitalei.

În fapt, Eugen Doga a rescris melodia pentru cor şi orchestră, iar Gheorghe Vodă a creat practic un text nou, din care, cu regret, au dispărut frumoasele versuri cu valoare de simbol „oraşul meu cu umeri albi de piatră” şi „oraşul meu, al tău, al tuturor”. Textul nou, întitulat „Odă oraşului meu”, în general, a devenit mai solemn, mai pompos şi are amprenta unei seriozităţi imnice premeditate, dar a pierdut din lirismul şi tinereţea de altădată.

Cea de-a doua interpretare nu a adus valori noi melodiei, încât versiunea originală rămâne până în prezent cea mai iubită şi mai difuzată”, conchide Nicolae Roibu.

De Ziua orașului sau a Hramului orașului Chișinău, cum obișnuim să spunem, în Piața Marii Adunări Naționale, dar și de la toate posturile Radio/TV răsuna Imnul Chișinăului, creat de celebrul compozitor Eugen Doga. „Nimic mai frumos decât sentimentele de dragoste pentru casa ta, pentru oraşul tău, sentimente exprimate prin cântec. Chişinăul întotdeauna a fost baştina unor oameni de treabă. Să-l cântăm sănătoşi şi să-i sporim frumuseţea ÎMPREUNĂ”. Serafim Urechean

Ne dorim ca locuitorii Chișinăului, și nu numai, să cunoască istoricul apariției Imnului orașului Chișinău.

De aici și îndemnul jurnalistului Nicolae Roibu, un veritabil cronicar al vremurilor noastre, care sună în felul următor:

„Eu zic să învăţăm acest cântec despre oraşul nostru din „albe flori de piatră” – în varianta veche era „cu umeri albi de piatră” –, să-l cinstim, pentru că ne încălzeşte inimile şi ne însoţeşte paşii pe străzile lui lungi şi drepte, iar flacăra sufletului să se aprindă mereu când vom bate la porţile lui. Pentru că este oraşul meu, al tău, al TUTUROR… moldovenilor cu inimă de român.” Nicolae Roibu

Un studiu de Tamara COTOMAN