EVOCĂRI : Gleb Ciaicovschi–Mereşanu


Muzicolog, folclorist, pedagog şi regizor. Născut: 1 mai 1919, Mereşeni, Lăpuşna – m. 22 iunie 1999, Chişinău, înmormântat la Cimitirul Ortodox Central din Chişinău).

Studii: Conservatorul Municipal din Chişinău (1939, 1940-1945). În 1955 absolvă Conservatorul Moldovenesc de Stat din Chişinău, specialitatea muzicologie, clasa profesorului L. Gurov. Laborant, apoi colaborator ştiinţific inferior la cabinetul de folclor al Conservatorului de Stat din Moldova (1945-1949); profesor la şcolile medii de muzică din Chişinău şi din Kemerovo (1946-1956); conducător artistic la Filarmonica de Stat din Moldova (1956-1967); redactor ştiinţific superior la Encicliopedia sovietică moldovenească (1967-1968); şef al catedrei de folclor la Institutul de Stat de Arte G. Musicescu din Chişinău (1968-1976); preşedinte al Comitetului de conducere al secţiei moldoveneşti a Fondului Muzical din U.R.S.S. (1973-1979); consultant în  domeniul folclorului şi şef al Secţiei de Folclor la Uniunea Compozitorilor din Moldova (1973-1984); preşedinte al Secţiei de Folclor din cadrul Uniunii Compozitorilor din Moldova;  conducător  artistic la Direcţia unită a Filarmonicii de Stat din Moldova şi a Palatului Octombrie (Palatul Naţional) (1976-1982); şef al Catedrei de folclor a Conservatorului de Stat G. Musicescu (1984-1988), iar din anul 1988 este conferenţiar. În calitate de regizor a pus în scenă concerte şi reprezentaţii festive la Chişinău şi în alte oraşe. E unul din iniţiatorii Festivalului muzical internaţional Mărţişor. Fondatorul ansamblului folcloric Ţărăncuţa (1986). A cules peste 2500  de cântece şi alte creaţii populare, pe care le-a valorificat parţial în cărţile: Doine, cântece, jocuri, Cântece populare moldoveneşti,  Cântece populare contemporane” ș.a. Este autorul a peste 200 de articole publicate în presa periodică și în publicaţiile de specialitate.

Căutaţi şi veţi găsi semnătura Domniei sale pe copertele monografiilor  : Cântăreţi celebri (1973);  Tamara Ceban (1980); Serghei Lunchevici (1982); Literatura muzicală moldovenească (1982); Compozitori şi muzicologi din Moldova : Lexicon bibliografic (1992); Mihail Bârcă compozitor şi dirijor (1995); Învăţământul muzical în Moldova: de la origini la contemporanietate (1996); Învăţământul muzical din Moldova (de la origini pînă la sfîrşitul secolului XX) (2005).

În cadrul emisiunilor radiofonice şi televizate a fost prezentatorul permanent al ciclurilor Dirijori contemporani, Folclorul şi compozitorul, Enciclopedie folclorică.

Este posesorul unor diplome de onoare oferite de Letonia (1966), Moldova (1967), Armenia (1976). Membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova (1968). Insigna de onoare (1960). Maestru Emerit al Artei din Moldova (1974). Artist al Poporului din Moldova (1989).

Răsfoind colecția Bibilotecii de Arte „Tudor Arghezi”, zăbovind printre rafturile cu cărți frumos aranjate și cu multă grijă orânduite, am dat de un excepțional volum de Memorii ce poartă semnătura Gleb CiaicovschiMereşanu și mă grăbesc să vă spun că am avut marele noroc și onoarea să-l cunosc personal pe redutabilul folclorist și pedagog. 

S-a întâmplat cu ani în urmă, pe când activam la Uniunea Compozitorilor din Moldova, unde maestrul venea foarte des. Nu pleca fără să mă întrebe: „ce cântări se mai aud, pe la voi, prin sat?”. Și nu conta anotimpul de afară, fie vară, primăvară sau chiar toamnă, mă ruga să-i cânt, dar cu glas tare „Umblă maica după fiu”. E un colind vechi-străvechi pe care l-am învățat de la tatica meu Efim Cotoman, Dumnezeu să-l odihnească, și pe care-l mai colindăm încă și azi, cu toată familia. „Nicăieri, prin câte sate am fost, dar am cutreierat Moldova în lung și-n lat, – nicăieri nu am mai auzit această variantă de colind, atât de curată, absolut intactă, iar melodia are o notă aparte de tragism”.  

Creaţia folclorică, muzicală şi poetică, este considerată drept un monument al spiritualităţii noastre. Ea nu trebuie distrusă şi deformată... Gleb Ciaicovschi–Mereşanu

Și încă ceva. Ceva ce mi-a spus maestrul : „Într-o bună zi am să ajung şi la dumneata în sat. Trebuie să ajung. Acolo este înmormântat bunelul meu, preotul Timofei”.

Nu ştiu dacă a apucat să mai ajungă la mormântul bunelului-preot. Ştiu, cu mare certitudine, că şi astăzi în curtea bisericii din satul meu de baştină, Ermoclia, Ştefan-Vodă, de un secol şi mai bine stă mormântul preotului Timofei. Executată în granit negru, piatra funerară are forma unui arbore viguros, dar detrunchiat, străjuit de o cruce impunătoare pe care stă încrustat „preotul Timofei Grigorievici Ciacovschi, decedat în ziua de 1 aprilie 1907”. Bine îngrijit şi la un loc mai de cinste, mormântul mai păstrează şi azi urmele trecutului. Este istoria satului. Tatica iși amintea, din cele povestite de bătrânii satului : „Marele preot Timofei, pentru că aşa îl numeau enoriașii, era de o frumuseţe uluitoare. Avea o voce gravă, cuceritoare. Când pornea slujba vocea lui răzbătea prin pereţii bisericii, se răspândea peste tot satul, adunând binecredincioşii în lăcaşul sfânt al Domnului. A fost cel mai înţelept şi mai cuminte preot pe care l-a avut vreo dată satul Ermoclia. Istoria i-a înveşnicit numele.

Pe cât înaintăm în timp, pe atât ne întoarcem mai mult spre istoria noastră… Gleb Ciaicovschi–Mereşanu

Și încă un epizod ce îmi stăruie în memorie, care de fapt, a fost și ultimul. În luna mai 1999 Biblioteca Naţională organiza o şedinţă a Salonului Muzical cu laitmotivul „Gleb Ciaicovschi-Mereşanu la 80 de ani”, cu participarea muzicologului. Era cea din urmă prezenţă fizică a Domniei Sale la asemenea activităţi. După care a urmat… MAREA TRECERE… A plecat la Domnul pe când se îngâna primăvara cu vara. Era ziua a 20-ea a lui Cireşar, anul 1999.

Cercetând mai multe documente, nu știu de ce, ochiul s-a oprit asupra cifrei 9. Multe, mult prea multe, sunt cifrele de 9. Tocmai de cinci ori se repetă în cele două numere imprimate pe coperta cărţii: primul indicând anul naşterii  – 1919, celălalt- anul trecerii în nefiinţă – 1999. Ce o fi vrut să însemneze, aceste cifre de 9? Numerele, spune sfântul Martin, „sunt învelişul vizibil al fiinţelor. Dacă eficacitatea cuvântului este mare, cea a numărului o depăşeşte; dacă cuvântul este explicaţia semnului, numărul este rădăcina secretă a acestuia, fiind produsul sunetului şi al semnului, este deci totodată mai puternic şi mai misterios. 

Fiecare lume este simbolizată de un triunghi, o cifră ternară: cerul, pământul, infernul. Nouă este totalitatea celor trei lumi. În scrierile homerice, această cifră are o valoare rituală. Cele nouă muze au fost zămislite de Zeus în nouă nopţi de dragoste. S-ar părea că nouă este măsura gestaţiilor, a căutărilor fructuoase şi simbolizează încununarea eforturilor, desăvârşirea unei creaţii. E simbolul încoronării efortului creator”, desprindem din Dicţionarul de simboluri. 

Nouă (9), fiind ultimul din seria de cifre, anunţă deopotrivă un sfârşit şi o reîncepere. El exprimă sfârşitul unui ciclu, finalul unei curse, încheierea unei verigi, or, curba vieţii maestrului s-a închis într-un an ce poartă trei, dar tocmai trei cifre de 9 – 1999.

Așa l-am cunoscut pe  muzicologul, neobositul etnograf și folclorist, descoperitor de noi valenţe muzicale Gleb Ciaicovschi -Mereşanu.

Un studiu de Tamara COTOMAN, bibliotecar

2 gânduri despre „EVOCĂRI : Gleb Ciaicovschi–Mereşanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: