Numai prin cântarea în masă a copiilor, începând din grădinițe, școli, licee și
alte instituții de învățământ, am putea ridica treptat cântul coral la
nivel de artă, care ar putea contribui, și calitativ, și cantitativ la
marea cultură a unei țări, a unei națiuni care se respectă.
O Carte despre arta cântecului coral în Republica Moldova. Autorul cărții este dirijor prin vocație și cu o dorință mare de a populariza cântarea corală. El dorește parcă să repare un flagel. Arta corală vine la noi prin tradiție, dar în a doua jumătate a secolului XX se manifestă două aspecte în acest gen muzical – crearea cu orice preț, de orice nivel, a ansamblurilor corurilor în toate localitățile și lipsa cronică de conducători de cor. Cartea Când inimile cântă-n cor reprezintă o importantă sursă de cercetare în domeniu , după cum se menționează în capitolul Publicistică și publicitate a cărții. Sunt prezentate referințele și aprecierile personalităților din domeniul muzical , compozitori, dirijori și interpreți ca Eugen Mamot, Vasile Iovu, scriitori ca Ion Proca și Victor Ladaniuc; sunt selectate materiale tematice(scrisori, adresări, petiții) din edițiile periodice Literatura și arta, Timpul, Cultura, Cotidian Național, Viața satului, și din partea organizațiilor profesioniste corale din București, Chișinău și alte localități.
Autorul cărții se referă la importanța artei corale și a corului propriu-zis. În Moldova cântarea pe mai multe voci apare la finele secolului XVIII, odată cu începutul muzicii profesioniste. Până atunci muzica corală era bazată pe o singură voce. Cântarea pe mai multe voci apare prin intermediul bisericii și a teatrului muzical. Tradițiile corale naționale au fost dezvoltate mai departe de dirijorii și compozitorii Gheorghe Ștefănescu, Gheorghe Dima, Ion Vidu, Dumitru Chiriac, Ciprian Porumbescu. Dacă se face referire la Basarabia, aici îi întâlnim pe Gavril Musicescu, Mihail Berezovschi, Teodor Flondor, Vasile Popovici, Alexandru Cristea, Mihail Bârcă, Ion Madonici ș.a.
Cântarea corală este un gen al muzicii și de aceea trebuie privită și analizată în ansamblu cu muzica, cu educația muzicală. Prin toate mijloacele trebuie să contribuim la ridicarea autorității lui la nivel de minister, secții, școli, unde să lucreze oameni profesioniști. Alt factor care să contribuie la calitatea corului este dirijorul, care capătă competențe în timpul cât învață. Aici se are în vedere prezența obligatorie în sistemul de învățământ a pedagogiei și metodicii muzicale.
Corul de băieți, o verigă a educației muzicale a elevilor, dar și a populației . Are un specific aparte și anumite caracteristici, pe care le aflăm din cartea dată. Cântarea corală la băieți se practică la noi încă din sec. XVIII și XIX. Dar întotdeauna a fost deficitul de voci de băieți. Gavriil Musicescu a fost primul, care spre sfârșitul secolului al XIX-lea întroduce treptat în corul bisericesc și vocile de femei. Specificul corului de băieți este complexitatea, legată de organizarea și atenția băieților, de mutație (schimbarea vocii), de metodele principale de învățare a băieților și de repertoriu. Aceste activități autorul le descrie în carte cu exemple concrete, în cunoștință de cauză. El propune în paginile cărții și programe-model pentru corul de băieți ai claselor mici, corul mijlociu omogen de băieți, corul mixt de băieți. 
Victor Nevoie, printr-o reflecție a sa despre activitatea corală pune la dispoziția cititorului faptul, că în perioada sovietică erau create coruri mai în toate localitățile, se punea în valoare doar cantitatea și cu aceasta nu sporea valoarea artistică. A fost depusă multă muncă, și în persoana lui Victor Nevoie în mod deosebit, în crearea unui cor desăvârșit, bazat pe lucrări muzicale și didactice ale unor profesori și personalități muzicale cunoscute ca Mihail Berezovschi, Gavriil Musicescu sau Eugen Certan. În centrul republicii, în raioanul Strășeni existau mai multe sate care aveau coruri cu vechi tradiții corale și cu o participare frecventă la Festivalurile care se organizau cu ocazia diferitor evenimente. La finele anului 1970 corul din satul Recea devine Corul popular, în 1972 cântă împreună cu Capela Corală Academică „Doina”. În câțiva ani repertoriul corului aveau deja în program:
Alexandru Cristea. „Limba noastră”;
Ștefan Neaga. „Luptăm pentru pace”;
Cheorghe Ursu. „Răsună codrul”;
Giusepe Verdi „Marșul gloriei” din opera „Aida”;
Alexandrescu. „Foaie verde ca lipanul”;
Gheorghe Dima. „Hai la horă”;
Victor Nevoie. „La cișmele”, „Plaiul meu”
Gavriil Musicescu.„Dor, dorule”;
I.Velceanu. „Cimpoiașul”
V. Popovici. „Seara pe deal”;
Iosif Ivanovici. „Valurile Dunării”;
G. Macovei. „Sărbătoare în gospodărie”
După aceste evoluții performate ale corului din s. Recea (deplasări, excursii/concerte în Kiev, Bacău, Putna, Iași ) au luat naștere și alte coruri în diferite sate, organizate de către Vlad Matcovschi, Ștefan Caranfil, Victor Creangă, Eugen Mamot, Profirie Scramtai. Mulți elevi și tineri au apucat-o pe calea muzicii, devenind buni dirijori și muzicieni. Ultimul concert al Corului Popular din Recea, raionul Strășeni s-a produs la 31 august 1991, de Sărbătoarea Națională „Limba noastră cea română”. Au fost 25 de ani de activitate și a lui Victor Nevoie, dirijir și pedagog, actor și orator, ba chiar și diplomat al Corului.
Corul, ca organizație corală a devenit și o pepinieră de practică pentru studenții de la Institutul de Arte (Academia de Muzică,Teatru și Arte Plastice). Deasemenea autorul cărții face referințe și la Corul Popular din satul Lozova, care are mai mult de o sută de ani de activitate.
Azi constatăm, (autorul) că avem colectve corale de copii și maturi, studiouri corale, printre care un loc de vază îl ocupă Capela Corală „Doina”, școli de artă, acolo unde au activat și activează dirijori și profesori de înaltă calificare – Eugen Mamot, Valentin Budilevschi, Ștefan Caranfil, Victor Creangă; și mai noi Oxana Burlacu, Denis Ceaușev, Elena Marian, Sofia Volcov, Angela Prisăcaru, Lumința Istrati ș.a. Însă e regretabil faptul că aceste colective activează numai în capitală. De altfel, autorul actualizează rolul important pe care îl dețin oamenii profesioniști, școlile cu profil de artă și colectivele profesioniste în dezvoltarea muzicală a poporului nostr. Prinre aceștea îi regăsim pe cei mai de vază dirijori de la noi, Veronica Garștea, Petru Stroiu, Mihail Cibotaru,Eugen Voinițchi. Printre organizațiile de învățământ, care practică acest model de învățare, cântul coral, autorul nominalizează Școala de pictură „Igor Vieru” cu dirijorul Valentin Budilevschi; Palatul Copiilor și Tineretului cu dirijorul Ștefan Andronic; Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul „Ion Creangă” cu dirijorul Victor Nevoie; Școala de Arte „A. Stârcea” cu un cor de băieți împreună cu dirijorul Ștefan Caranfil; Școala nr. 32 cu dirijoara Sofia Vilcov ș.a. Istoria anilor ′80 ne vorbește despre Teatrul de Vară, unde a evoluat cu un cor unit, în care au participat cele mai bune colective corale din republică. Cu adevărat, a fost școala lui Orfeu, inspirați de fenomenul baltic.
În încheiere, autorul se referă și la situația de astăzi care persistă în domeniul de învățare și educație muzicală a tinerei generații. În școală nu se predau cunoștințe largi din istoria muzicii, despre interferențele acesteia cu alte arte. Din motivul că nu sunt cadre pregătite de padagogi-muzicanți. Din cele 60 de școli din capitală, doar în 10 din ele se vor găsi învățători calificați de muzică.
Cartea este însoțită de ilustrații ce păstrează momente din viața și creația artistică a autorului, piese corale, majoritatea fiind pe muzica și versurile lui Victor Nevoie.
Comentariu de Anastasia Moldovanu
CHIŞINĂUL MUZICAL 