Solomon Lobel

(27 ianuarie 1910-2 aprilie 1981).

A fost compozitor moldovean, un pedagog împătimit în domeniul învăţământului artistic, maestru emerit al artei din Republica Moldova, deţinătorul Ordenului „Insigna de onoare”. Face parte din prima pleiadă a compozitorilor, ale căror creaţii au pus bazele culturii muzicale academice din Moldova. Şi-a început activitatea în sfera componistică în perioada interbelică, având o serioasă pregătire, care i-a permis să practice principalele genuri de creaţie în cultura muzicală. Un fenomen important, de cotitură în dezvoltarea acestui domeniu l-a avut organizarea în 1940 a Uniunii Compozitorilor din Moldova. Alături de oamenii din creaţia muzicală ca Şt. Neaga, E. Coca, S. Zlatov, Gh. Borş, Ş. Aranov apare şi numele lui Solomon Lobel.

Născut la 27 ianuarie 1910 la Iaşi, într-o familie de funcţionari, a dat dovadă din cea mai fragedă vârstă de aptitudini muzicale. Studiul muzicii îl începe de la opt ani, evoluând ulterior la catedrele de pian şi teorie în cadrul conservatorului local. După detenţie (în 1937 este încarcerat în închisoarea politică de la Jilava) întră la Academia de Muzică din Bucureşti, unde urmează clasa de compoziţie condusă de Mihail Jora, care, fiind în calitate de profesor de compoziţie la această instituţie a educat şi instruit o întreagă pleiadă de compozitori. În paralel studiază şi la clasa de pian sub egida profesoarei Florica Musicescu, fiica lui Gavriil Musicescu. În anul 1940 vine la Chişinău, se îscrie la studii la Conservatorul de Stat, urmând compoziţia cu Ştefan Neaga, apoi din motivul angajării sale în rândurile Armatei Sovietice, reia cursul întrerupt de compoziţie sub egida compozitorului Leoniud Gurov. La absolvirea conservatorului în 1949 prezintă în calitate de teză de diplomă „Simfonia festivă”, lucrare incipientă în materie de gen în muzica naţională. Fiind considerată drept o lucrare reuşită în dezvoltatrea muzicii instrumental-camerale de factură folclorică, Simfonia a fost prezentată ulterior la Moscova şi Bucureşti. Activitatea componistică a lui S. Lobel vine să completeze tendinţele spre ascentism ale culturii muzicale practic la fiecare treaptă, deceniu, compunând noi lucrări concrete pentru domeniile solicitate. La confluenţa anilor ’40-’50 se face observat faptul că atenţia compozitorilor se îndreaptă în mod vădit spre un singur instrument – pianul. La acest capitol S. Lobel a creat Rondo şi două culegeri de Piese pentru pian. Doar în anul 1952 S. Lobel va compune cea de-a doua Sonată pentru pian (mi-major), în trei părţi. Lucrarea demonstrează maturitatea activităţii creatoare a autorului în domeniul genului cameral. În 1954 S. Lobel compune Simfonia a doua, unde alături de specificul popular de gen predomină şi elementul epico-narativ, aprofundările de esenţă lirico-filosofică a discursului muzical. Tot în această perioadă, rămânând fidel sonatei el compune un ciclu întreg de sonate – prima Sonată pentru clarinet şi pian şi Concertino pentru oboi şi pian (compus sub formă de sonată). Acestea sunt primele lucrări de amploare pentru instrumentele de suflat nu numai în creaţia autorului, dar şi în palmaresul muzicii instrumentale de cameră din republică. Următoarele două simfonii, a treia (1960) şi a patra (1965) ale autorului valorifică în linii generale sfera de expresie epico-dramatică cu înclinaţie spre spiritualitatea lirico-psihologică. În lucrările sale S. Lobel aduce şi elemente noi, extinzând prin aceasta participarea complexă a mai multor actori în realizarea lor. Simfonia a cincea, fiind axată pe textul poetic a lui Emilian Bucov, autorul o indică pentru declamator, cor şi orchestră simfonică. Prin această metodă atât compozitorul cât şi autorul textului atribuie o viziune mai largă subiectului.

Anii ’60-’70  ai secolului trecut sunt consideraţi ca o treaptă superioară în creaţia componistică naţională. Se doreşte crearea unor noi realizări sonore cu tematică nouă şi   compunerea opusurilor pentru toate instrumentele. Se compun sonate, suite, piese pentru diferite instrumente în parte, se creează opere muzicale de proporţii în genul de ansamblu instrumental. Lucrările lui S. Lobel se înscriu în această tendinţă. Alături de simfonie lucrează şi în domeniul concertistic. A compus Concertul pentru vioară şi orchestră; în domeniul vocal-simfonic a compus cantate şi poeme, printre care şi Zorile noastre, a compus şi muzică vocală pentru coruri a cappella şi romanţe pe versuri de M. Eminescu, Em. Bucov, V. Roşca ş.a. A prelucrat peste 50 de cântece populare pentru cor a cappella şi pentru voce şi pian.

Pentru genul instrumental de cameră a compus trei sonate pentru violoncel şi pian, suita pentru două pianuri, suita pentru cvartetul de coarde, piese pentru vioară, oboi, precum şi cântece, lieduri, coruri inspirate din versurile poeţilor din Moldova, prelucrări din folclor. Compozitorul a fost şi adeptul creării unor lucrări ample atât ca formă cât şi conţinut. Genul sonatei a urmat să fie actual şi pe parcursul următorilor ani. Aici trebuie de menţionat lucrarea lui S. Lobel Sonata-mozaic pentru pian (30 aforisme), compusă în anul 1972. Această ultimă lucrare din seria sonatelor, cu certitudine, poate fi considerată începutul transformărilor şi al spiritului novator, având o importanţă deosebită atât pentru creaţia compozitorului, cât şi pentru evoluţia genului de sonată din activitatea componistică autohtonă.

Pe lângă faptul, că a fost un compozitor de valoare care a contribuit mult la dezvoltarea culturii muzicale a Republicii Moldova, Solomon Lobel are un merit deosebit şi în dezvoltarea şi organizarea învăţământului artistic, a pregătit un număr mare de compozitori, printre care C. Buzilă, E. Doga,T. Chiriac, A. Liuxenburg, O. Negruţa ş.a.

În colecţia bibliotecii se regăsesc informaţii despre S. Lobel în:

Arta muzicală din Republica Moldova. Istorie şi modernitate. – Ch., 2009. – 952 p. (selectiv)

Клетинич, Е. С. Лобель. – М., 1973. – 96 p.

Композиторы и музыковеды Молдавии. Библиографический справочник, К.,1979. – 41-43 с.

Literatura şi arta Moldovei. Enciclopedie în 2 vol. – vol. 1. – Ch.,1985. – P. 422-423

Музыка Советской Молдавии (1945-1970). Нотография. – Кишинев. – Cartea Moldovenească. – 1976. – 336 p. (selectiv)

Музыкальная культура Молдавской ССР. Сборник статей. – М.,1978. (selectiv)

Столяр, З. Молдавская советская симфония. – Кишинев. – Cartea Moldovenească. – 1967

Tcaci, E. Premiere, portrete…Ch.,1977. – П. 83-87