//
Cobza, Interpreți, Lăutari, Nai, Personalități, Vioara

Barbu Lăutaru (Vasile), cântăreţ, cobzar şi viorist


Barbu Lăutaru în tradiţionalul port de lăutar

Barbu Lăutaru în tradiţionalul port de lăutar

   Barbu Lăutaru (Vasile), cântăreţ, cobzar şi viorist. Născut  la 17.12.1780, Iaşi – d. 18.08.1858, Iaşi. Primul mare artist al nostru, V. Cosma. Talentul său a fost apreciat de F. Listz, care a exclamat: Dumnezeu te-a făcut mai mare decât mine, (La Vie Parisienne, 1874). „La o recepţie organizată la vistiernicul Alecu Balş, Listz la întâlnit pe faimosul Barbu Lăutaru, al cărui taraf era format dintr-o vioară, un nai şi o cobză. Ascultându-l pe Barbu, acest neîntrecut virtuoz popular, Franz Listz a fost atât de impresionat de interpretarea lăutarului încât „Ah, cât e defrumos!”, şi punând un pumn de galbeni în paharul lui Barbu, a ciocnit paharul pentru bucuria acelei întâlniri şi în semn de admiraţie, Listz a trecut apoi la pian să-i arate şi el ce poate face la acel instrument, cântând o muzică pe care boierii n-o înţelegeau. Dar Barbu a înţeles-o, a înregistrat-o în cap şi apoi a reprodus-o la vioară, fără să uite nimic, nici trilurile, nici arpegiile, nici variaţiile cu notele repetitive, nici acele adorabile treceri din ton în semiton. Listz a venit la Barbu şi l-a sărutat, luîndu-şi rămas bun de la un mare artist popular”.

A cântat în hanuri, grădini publice, la baluri, petreceri populare şi particulare. A dat concerte cu taraful său şi la Chişinău (1814, 1822), în alte localităţi ale Basarabiei.

Repertoriu: Sub poale de codru verde, Bujor, Eu sunt Barbu Lăutaru, Într-o zi de dimineaţă, Cât mi-e de urât când sunt fără tine, Am lăsat lumea şi slava, Zori de ziuă se revarsă, Moarte, moarte ce nu vii, Tu-mi ziceai odată, În zorii zilei, Ziua, ceasul despărţirii, Nu mă pedepsi stăpână, Eu  de-aseară bat la poartă, Arză-ţi rochiţa pe tine, De te-ar prinde neica-n crâng, ş.a.

Numele lui Barbu Lăutaru îl poartă o stradă din Chişinău.

Barbu Lăutarul a fost ţigan rob şi şi-a trăit adolescenţa în pragul celuilalt veac, când robii erau vânduţi ca vitele. Pe maică-sa a chemat-o Glafira, tatăl Stan şi că cel mai vestit dintre copiii săi a rămas Barbu Lăutarul. De la tatăl său a moştenit o comoară preţioasă de cântece care desfătau societatea ieşeană în primele decenii ale secolului trecut. Mai ales baladele, ce istoriseau faptele pline de vitejie ale moldovenilor, nimeni nu le-a ştiut mai frumos decât Stan Cobzariul, tatăl lui Barbu.

Barbu Lăutarul şi-a alcătuit taraf propriu vreme ce aflăm şi a pornit în târgul Iaşilor să colinde meleagurile tatălui său, câştigându-şi un renume ce i-a asigurat starostia în jurul anului 1804. Căsătorit de tânăr, Barbu Lăutarul şi-a întemeiat o gospodărie îngrijită, chibzuită, chiar înfloritoare, aceasta fiindcă scripcarii din Iaşi nu erau puţini, iar fiecare trebuia să plătească bir starostelui. Documentele vremii vorbesc, că pe lângă familie, Barbu avea şi „un ucenic al Logofătului Ghica”, probabil într-adins trimis să înveţe meşteşugul, dar şi să deretice prin curtea conducătorului breslei. Alegerea lui Barbu Lăutarul ca staroste al lăutarilor ieşeni a atras după sine şi obişnuitele privilegii, de existenţa acelui argat. Barbu Lăutarul a avut trei copii, toţi lăutari: Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul şi Vasile Scripcariul.

Barbu Lăutaru a cântat la mai multe instrumente muzicale. Dpcumentele starostiei ni-l prezintă scripcariu. În portretul reprodus de Adrian Pascu, lăutarul cântă la cobză. Şi în sfârşit, în schiţa după natură făcută de Carol Popp de Szathmary – păstrată la Biblioteca Academiei R.P.R. – Barbu Lăutarul este surprins de pictor cu naiul la gură. Desigur că pe toate le-a mânuit cu aceeaşi uşurinţă şi măiestrie, deşi neîntrecut era şi în piesele vocale. Virtuozitatea lui proverbială s-a vădit în special în jocurile populare. Felul cum zicea Barbu Lăutarul sârbele, bătutele şi horele, nici un lăutar din vremea lui nu a putut să-l egaleze. Ultimii ani ai vieţii lui Barbu Lăutarul sunt învăluiţi într-o toată obscuritate. Nu-i mai găsim numele pomenit prin scrierile vremii, după cum nu-l mai aflăm prezent la vreun chef, nuntă sau petrecere domnească. Este sigur că Barbu Lăutarul a murit la Iaşi în vârstă de aproape 80 de ani, încărcat de o glorie unică, legendară. Muzica lui a legănat aproape două rosturi de oameni.

Barbu Lăutarul este primul mare artist popular al nostru. Starostele scripcarilor ieşeni nu a cunoscut notele dar a vrăjit inimile tuturor acelora care l-au ascultat vreme de o jumătate de veac.

Barbu Lăutarul cântând la nai (desen de Carol Popp de Szathmary)

Barbu Lăutarul cântând la nai (desen de Carol Popp de Szathmary)

Anunțuri

Discuție

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: 235 ani de la naşterea lui Barbu Lăutaru « Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi' - 17.12.2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: