//
Compozitori, Personalități

Alexandru Ranga – violonist şi compozitor


RANGAAlexandru Ranga s-a născut la 10 august 1920, în satul Cureşniţa Nouă, judeţul Soroca, în familia lăutarului Grigore Ranga.

Alexandru Ranga de muzică se ocupă încă din copilărie. În 1938-1940 a învăţat să cânte la vioară la Conservatorul din laşi. Din anul 1940 se stabileşte cu traiul la Chişinău, unde îşi continuă studiile mai întâi la Conservatorul Municipal din Chişinău, cu Alexandru Pavlov (vioară), apoi ia lecţii de vioară la mai mulţi muzicieni cu renume din Moldova.

Până în 1955 a condus orchestre de muzică populară în diferite localităţi ale Moldovei: violonist în orchestrele restaurantelor din Bălti (1940-1944), violonist şi conducător de formaţie la cinematograful Kotovski din Bălţi (1944-1955), concomitent preda muzica (vioara) la şcoala pedagogică din Bălţi. În perioada 1955-1970 este violonist în Orchestra de studio a Radioteleviziunii din Chişinău, cu întrerupere de doi ani (1962-1964). Din 1970 până în 1974 este dirijor al Orchestrei de muzică populara a Casei de  cultură din Delacău, Anenii Noi.

Bun cunoscător al muzicii populare, a compus muzică în stil popular, lucrări corale, vocale, pentru fanfară, cântece pentru copii.

A editat în 1970 culegerile: Frunzâ verde sălcioară (pentru voce şi pian); Ciobănaşe, ciobănel (1972, pentru orchestră de instrumente populare). În 1980 i-a apărut culegerea de cântece Mugur-mugurel (pentru vioară şi pian), care include un buchet de melodii difuzate la radioul moldovenesc şi îndrăgite de ascultători.

De-a lungul activităţii sale a creat peste 200 de compoziţii (cântece şi lucrări instrumentale). Scrise într-o manieră lăutărească, creaţiile sale se deosebesc prin melodicitatea, tipică pentru folclorul ritmic. Multe din cântecele sale au intrat în repertoriul unor interpreţi vestiţi ca: M. Bieşu, T. Negară, L. Mişova, A. Păduraru şi al unor colective muzicale din republică. A colaborat cu Ş. Aranov, D. Fedov, M. Dubirâi, D. Gheorghiţă, N. Duda, I. Grosu, I. Fazlî, G. Săulescu ş.a. Creaţia compozitorului Alexandru Ranga abordează o tematică variată: de la cântecele cu motive cetăţeneşti până la cele de dragoste.

A compus pentru orchestră de instrumente populare: Fantezie (1958), fantezia Meleaguri moldave (1959), Fantezie despre Nistru (1961); Rapsodie (1961), fantezia În codru (1967), La strânsul strugurilor – piesă pentru fluier (1961), Piesă pentru cimpoi (1963), Piesă pentru vioară (1964), Piesă pentru flaut (1965), Ciobănaşe, ciobănel;

–  culegere de orchestraţii pentru instrumente populare (1972);

–  pentru voce cu orcestră: Hora muncii (1976, vers.: V. Teleucă), Pe un rămurel de soare (1977, vers.: M. Roman), Hora roadei (1978, vers.: N. Roman), Baladă despre mamă (1978, vers.: P. Zadnipru) ş.a.;

–  compoziţie pentru cor: Cântă, accordeon (1954), Cântec despre pace (1955), Of, dragostea mea ş. a.;

–  creaţii vocale: culegerea de cântece pentru voce şi pian Frunză verde sălcioară (1970); Doina, Amicul meu, Te aştept, te aştept (vers.: V. Rusu), Cireş-cireş, Dragostea soldatului (vers.: N. Costenco), Mândra mea ţară ş.a.;

–  creaţii pentru fanfară: marşul Rezervele muncii (1966), Marş (1968), Polca (1968);

–  cântece pentru copii: Hai la muncă (vers.: Em. Bucov), Timuroviştii (vers.: F. Filip), Hai în luncă (vers. A. Blanovschi) ş. a.

Artist Emerit din Republica Moldova (1967). Membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova (1974).

A decedat la 3 ianuarie 1981.

Bibliografie:

Ranga, Alexandru. Mugur – mugurel : culegere de cântece pentru voce şi pian. – Chişinău: Literatura artistică, 1980. – 95 p.

Ranga Alexandru // Literatura şi arta Moldovei: Encicl. în 2 vol.– Chişinău, 1986. – Vol. 2. – P. 176.

Ranga Alexandru // Calendar naţional 2005. – Chişinău, 2004. – P. 220-221.

Ranga Alexandru // Enciclopedia identităţii româneşti. Personalităţi. – Bucureşti, 2011. – P. 663-664.

Selecţie Angela Olărescu

                                                                                                             

                                                                                                                                                                                                                       

 

Anunțuri

Despre biblioart

Filială în structura BM, specializată în domeniul artelor (istoria şi teoria generală a artei; landşaft şi sistematizare teritorială şi urbanism; arhitectură; arte plastice - pictură, sculptură, ornament; grafică; fotografie; muzică, teatru, coregrafie, sport)

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: