Acordeonul este un instrument polifonic care s-a bucurat de o mare popularitate între cele două războaie (legat de epoca de glorie a tangoului, de unde va trece apoi în muzica populară). Frecvența sa utilizare stă în faptul că este instrumentul capabil să emite simultan și melodia și acompaniamentul fiind totodată ușor portabil. În construcția sa se delimitează trei secțiuni :
— claviatura, ca de pian, a mîinii drepte,
— burduful şi
— butoanele mîinii stîngi.
Claviatura, folosită de obicei pentru intonarea melodiei (poate emite şi acorduri), variază ca număr de clape — după tipul de mărime, care se exprimă prin numărul de butoane (başi) de la mîna stîngă. Există acordeoane cu : 8, 12, 24, 32, 48, 60, 80, 96 120 (rar şi cu 140 sau 160) de başi. Acordeoanele mari dispun la mîna dreaptă de o claviatură cuprinzînd cromatic întinderea : 
Burduful împinge aerul în orificiile înzestrate cu lame metalice sonore care intră în vibrație, după cum sînt comandate de clape şi de butoane. Butoanele başilor conţin pe anumite coloane verticale note simple, iar pe altele acorduri gata confecționate, uşurînd astfel misiunea executantului. Aşezate oblic pentru aceeaşi fundamentală, acordurile țin seama de înclinarea mîinii.
Faptul că instrumentul deţine atît conducerea melodiei cît şi a acompaniamentului, într-o îmbinare facilă şi comodă, i-a conferit autonomie şi frecvenţă dar şi pericolul unei vulgarizări c1nd nu este folosit cu decenţă.
CHIŞINĂUL MUZICAL 