//
Instrumente muzicale, Saxofon

Saxofon – instrument muzical


SaxofonSaxofon – instrument muzical hibrid

 (Ital. sassofone ; fr. saxophone; germ. Saxophon ; engl. saxophone ; rus. saksolon)

Istoric. Cel mai tînăr instrument de suflat are un act de naştere clar şi origine precisă, consemnată în brevetul din 1845. Eminentul constructor de instrumente Adolphe Sax[1] se ocupă de problema reunirii timbrurilor din fanfară, pînă atunci prea disparate. Se impunea acoperirea golului dintre Iemne şi alămuri care handicapa omogenitatea ansamblurilor. Încercările făcute după 1840 duc la naşterea unor noi ins-trumente, printre care şi saxofoanele.

Descrierea instrumentului şi a funcţionării sale. Am denumit aceste instrumente hibride pentru că în construcţia lor s-au reunit caracteristici diferite : ancia simplă (ca Ia clarinet) adaptată la un tub conic (ca la oboi), de obicei din alamă, într-o formă cu totul specială. Din această cauză, la saxofon vibraţiile se produc deosebit decît la instrumentele de suflat, prezentate pînă acum. Încolăcitura instrumentului nu mai permite ca vibraţiile anciei să se propage în linie dreaptă ; ele se reflectă dintr-un perete în altul, încrucișîndu-se şi reunindu-se, ceea ce le dă ocazia să se rotunjească şi să producă sonoritatea plină, viguroasă, care-i este caracteristică. S-a construit o întreagă familie, compusă din şapte tipuri de saxofoane, acoperindu-se astfel o amplă scară muzicală, de o perfectă omogenitate : saxofon sopranino, sopran, alto, tenor, bariton, bas şi contrabas. Posibilităţi tehnice ți expresive. Întinderea scrisă, pentru toate aceste saxofoane, este aproape aceea a oboiului : saxofon2dar, real, vor suna diferit de la un tip la altul, acoperinnd astfel, la un loc, o mare și unitară întindere sonoră: saxofon3

Cu o mare uşurinţă în emiterea sunetului, ca şi în ceea ce priveşte digitaţia, saxofonul se remarcă printr-o precisă intonaţie, plină de vitalitate, energie şi căldură, nelipsindu-i delicateţea şi mobilitatea. Saxofon4   Salturile, arpegiile, gamele, desenele repezi îi sînt la îndemînă pe întreaga întindere, cu oarecare rezervă pentru sunetele cele mai grave ale fierărui tip de instrument. Are ceva asemănător din sonoritatea violoncelului şi a clarinetului, în care se poate observa o apropiere de vibraţia estompată a cornului englez şi peste toate acestea, ceva aparte. Saxofonul este cu adevărat un glas nou, tînăr, pătrunzător, deosebit, care a fost remarcat cu entuziasm de mulţi din compozitorii vremii, dar nu îndeajuns de adoptat în orche-straţiile care au urmat. Încă şi azi stăruie o oarecare rezervă, deşi unii compozitori remarcabili l-au utilizat cu frumoase rezultate. Rolul în orchestră. Rolul saxofonului rămîne să se desfăşoare în primul rînd pe plan melodic, acordîndu-i-se pasaje solistice, specifice calităților sale.

[1] Fiul lui Charles-Joseph Sax, şi el constructor de instrumente, Adolphe Sax s-a născut la 1814 în Belgia, a murit în 1894 la Paris, și-a desfăşurat întreaga activitate.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: