//
Instrumente muzicale, Ocarina

Ocarina – instrument muzical


Ocarina

Ocarina

   Ocarina –  instrument muzical  cunoscut de demult la o serie de popoare din Africa şi Asia, care erau fabricate din lut ars sau metal în formă de cap de pasăre. Creatorul ocarinei moderne italianul J. Danatti a făcut să renască acest vechi instrument muzical, ocarina lui de porţelan cucerind o mare popularitate printre iubitorii de muzică. Este folosit ca instrument solo şi în îmbinare cu alte instrumente muzicale. Există şi ansambluri de ocarine de diferite mărimi: soprano, alt, tenor, bas. Construcţia ocarinei – forma sferică alungită ainstrumentului e menită să asigure un regim acustic inedit, când corpul serveşte ca rezonator artificial, iar aerul din el e făcut să vibreze prin suflarea şuvoiului prin ţeava ajustată alături. Din cauza că tonul de bază al ocarinei se formează în urma vibraţiilor întregului volum de aer din corp, acest ton e lipsit de alte tonuri parţiale, aspect care face ocarina să se deosebească de alte instrumente de suflat de formă cilindrică. O altă particularitate a ocarinei e aceea că înălţimea sunetului la acest instrument depinde nu atât de faptul, care nu anume din găurile digitale rămâne deschisă ci de numărul găurilor digitale deschise de mărimea lor şi de volumul total de aer din interior. Ocarina face parte din clasa instrumentelor de suflat şi e alcătuită din corpul rezonatorului şi dispozitivul de fluierat. Corpul ocarinei ca formă e apropiat de amforă sau pifoză, dar uneori are forma de delfin, rachetă, submarin. Pe corpul ocarinei sânt sfredelite găurile digitale: 8 în partea de sus şi 2 în partea de jos. Dispozitivul de fluierat e amplasat la 1/3 din lungimea corpului sub un unghi de 28 ° faţă de axa verticală. Gaura canalului trebuie să corespundă strict  cu marginea  astfel ca suflarea aerului să împartă şuvoiul de aer în două. Prima mostră experimentală a instrumentului a fost fabricată de Liubomir Iorga şi Vasile Vadaniuc.

Caracteristica tehnică.  Lungimea totală a instrumentului e de 180 mm, diametrul maxim al corpului de 25-30 mm, grosimea pereţilor de la 3-5 mm, lungimea canalului de suflat 35-40 mm, lăţimea 12 mm, înălţimea 1,5 mm, diametrul dispozitivului de fluierat 12 mm, diametrul primei găuri digitale 5mm, diametrul celorlalte  găuri digitale se măreşte treptat până la 10 mm în dependenţă de acel punct al corpului în care sânt făcute. Materialul de bază din care sunt fabricate ocarinele e lutul. Deoarece lutul neprelucrat nu e bun pentru ocarine, se foloseşte mortar cu următoarea componenţă: 35 % de lut. 50 % de caolin, 30  % de nisip, 30 % de lut refractor, 100 % apă. Procesul tehnologic de fabricare a ocarinei. I. Fabricarea modelului din ghips. Pentru fabricarea ocarinei e necesar să ştim gradul de contracţie aeriană a mortarului şi a masei. E ştiu că gradul de contracţie  aeriană după uscare şi ardere atinge 10 %, modelul instrumentului se fabrică cu 10% mai mare ca volum. II Fabricarea formei în ciornă. După modelul gata se  determină părţile formelor modelului. Forma corpului ocarinei şi a dispozitivului de fluierat se face din două bucăţi. În aceste forme se efectuează turnarea amestecului de mortar în scopul precizării volumului instrumentului. Forma asigură tonalitatea necesară, apoi se face forma matcă, iar din această formă se confecţionează capele pentru multiplicarea formelor. III. Pregătirea mortarului: Componentele mortarului se cufundă într-o moară rotundă, în care se fărâmiţează şi se amestecă treptat până la obţinerea suspensiei necesare. Înainte de turnarea în forme mortarul se filtrează printr-o sită cu 400 găuri la 1 cm². IV. Pregătirea formelor. Ocarina din ceramică e făcută din mortarprin metoda turnării. Asupra calităţii obiectului exercită o mare inffluienţă capacitatea de absorbire a formelor din gips, care desigur depinde de calitatea gipsului. Formarea ciobului în forma de gips se produce cu atât mai repede cu cât e mai mare capacitatea ei de absorbire. Aceasta se explică prin faptul că formele de gips cu o mare capacitate de absorbire în perioada de început absorb repede cantitatea de umezeală din mortar.  IV. Turnarea produsului. Înainte de turnare formele de gips se spală cu o soluţie de 5% de spirt hidrat diluat cu apă. Turnarea se efectuează prin metoda lichidă, în cadrul acestei metode formele se asamblează  şi se întăresc între ele. Mortarul se toarnă încet prin gaura de turnare pentru a asigura ieşirea liberă a aerului, după ce formează stratul de grosime necesar 3-4 cm din ea se varsă mortarul lichid.  Grosimea se controlează după vreme şi piesa de control produsă anterior. Hîrbul se ţine în formă de la 1 până la 3 ore. În acest răstimp piesa se contractează şi se desprinde de formă. Mai apoi în stare brută se ajustează şi se înclee cu corpul. V. Sfredelirea găurilor. După uscare pe corpul ocarinei se amplasează şi se sfredelesc găurile digitale. Găurile se sfredelesc cu un sfredel care are diametrul 3-4 mm. Acordarea se face cu ajutorul diapazonului prin lărgirea găurilor până la obţinerea sunetului cu înălţimea necesară. VI. Arderea. Înainte de ardere se efectuează prezentarea artistică a ocarinei – zugrăveala şi gravarea. În procesul arderii are loc aglutinarea hîrbului care îi asigură ocarinei calităţile necesare: durabilitatea mecanică înaltă, stabilitatea la variaţiile de temperatură. Arderea se efectuează treptat în cuptorul cu mufă sau în cel de deşeuri. Răcirea  se efectuează la fel treptat pentru a evita crăparea ocarinei. VII. Smălţuirea. Smalţul din punct de vedere al arderii şi coeficientului de extindere trebuie să corespundă într-u totul hîrbului. Se recomandă a se aplica smalţul transparent vitrifier. Pentru schimbarea culorii smalţului în el se amestecă diferiţi coloranţi. 1 – 1,5 % de oxid de carbon care ăi va da nuanţă albastră deschisă, 0,4 – 0,8 % de nichel, nuanţă de ivory, 0,5 – 0,6 % de oxid de crom sau cupru îi vor atribui culorii nuanţa verzuie iar amestecul de 7  % de fier şi 3 % de mangan – nuanţa cafenie. Acoperirea ocarinei cu smalţ  se face prin metoda pulverizării, iar prezentarea ei artistică cu periuţa. Grosimea învelişului de smalţ este de 0,2 0,5 mm. Calitatea smalţului colorat se îmbunătăţeşte dacă ocarina e acoperită mai întâi cu smalţ alb, după ce usucă se aplică smalţul colorat. Ocarina smălţuită se arde din nou, dar durata expunerii la fiecare din cele şapte etape e de o oră. Respectarea regimului just de ardere contribuie la îmbunătăţirea calităţii smălţuirii şi formării stratului intermediar între hîrb şi smalţ. Culoarea de control a călirii e determinată după conurile piroscoape. Răcirea ocarinei se efectuează ca şi la prima ardere. Ocarina este scoasă din cuptor numai la răcirea definitivă, după care ea e examinată şi curăţată.

Anunțuri

Discuție

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: Sergiu (Isidor) Marian – instrumentist | CHIŞINĂU MUZICAL - 06.07.2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: