Taragotul – instrument muzical de suflat de origine maghiară, larg răspândit în orchestrele de muzică populară din Moldova. Ca provenienţă taragotul ţine de instrumentele de formă cilindrică cu găuri digitale de tipul fluierului, întâlnite din vremuri străvechi în Persia şi India şi pătrunse mai apoi în Europa prin Peninsula Balcanică şi Spania. Prin taragotiştii din RM se evidenţiază Petru Zaharia, Simion Duca, Sergiu Cojoc.
Taragotul este un instrument muzical de lemn compus dintr-o ţavă conică cu şase găuri digitale şi 11 supape, muştiuc şi pîlnie cu o lungime totală de 740 mm. Diametrul interior al ţevii e la început de 10 mm, iar lângă pîlnie de 60 mm, diametrul exterior e respectiv de 27 şi 84 mm. În scopul înlesnirii fabricării, ţava se face din trei bucăţi, lungimea cărora este de 300 mm. Muştiucul se face ca şi la clarinet. Referitor la pîlnie, ea are trei găuri cu ajutorul cărora se poate de precizat acordarea instrumentului. În Republica Moldova se produc taragoturi în tonalitatea si bimol cu gama cromatică complectă de două octave, reprodusă prin intermediul diferitor combibaţii ale găurilor digitale şi ale celor 8 supape. Una din cele trei supape rămase, amplasată pe partea opusă a ţevii, e de octavă, iar celelalte două servesc la reproducerea trilurilor. Prima mostră experimentală de taragot aparţine lui P. Dimitrişin, meşter-reparator de instrumente de suflat de la Institutul de Arte „G. Musicescu”.
CHIŞINĂUL MUZICAL 