Festivalul de muzică Bach la Chişinău


BachDeja a treia ediţie a Festivalului Internaţional „J.S. Bach” are loc la Chişinău. Ca de obicei, la începutul lunii aprilie, Sala cu Orgă găzduieşte faimoasele concerte dedicate şi inspirate din creaţiia vestitului compozitor şi organist german Johann Sebastian Bach, considerat în mod unanim drept unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Actuala ediţie reuneşte cinci concerte  în perioada 4-10 aprilie cu participare a artiştilor cu renume: oboistul Adrian Petrescu, solist al Filarmonicii „G. Enescu” de la Bucureşti, organistul Matthias Eisenberg din Germania, violonistul Boris Livshitz (Elveţia), violista Iya Komarova (Ukraina), violoncelistul Cristian Florea (România). Startul a fost început de concertul „Bach şi fiii”, care a inclus şi creaţii semnate de doi dintre cei 20 de copii ai compozitorului, Carl P. E. Bach şi J.C. Bach. Festivalul se va încheia cu un recital de orgă, susţinut de de Matthias Eisenberg.

Pe scena Sălii cu Orgă vor concerta atât muzicieni autohtoni, cât şi din România, Ukraina, Spania, Elveţia, Germania şi Olanda.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: